Bârlogul Iepuraşului


Derapaje extremiste
August 23, 2007, 9:47 am
Filed under: Uncategorized

Dragilor, dragilor… Suntem într-un moment de euforie naţională! Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare zâmbesc în barbă undeva în panteonul românesc alături de Zamolxe: i-am bătut din nou pe turci! Din păcate însă se pare că euforia naţionalistă determinată de amicalul de aseară s-a urcat la capul unor stimabili cetăţeni ai patriei noastre situată încă (cum am precizat în postul anterior) într-un moment istoric mai delicat  – evul mediu adică.

Este vorba de minunaţii apărători ai independenţei, suveranităţii şi neîntinării idealurilor naţionale, camarazii Noii Drepte. Păi bine fraţilor… Eu sunt un iepuraş alb cât se poate de paşnic (deşi sincer aş extermina toţi iepurii negri – o ruşine pentru regnul iepuresc, iar despre iepurii de angora – acestă rasă inferioară şi odioasă – să nici nu mai vorbim), heterosexual (am mai precizat că perpetuarea speciei este deosebit de importantă pentru mine – deci moarte tuturor iepurilor homosexuali şi labagii), creştin (doar sunt Iepurele de Paşte nu?) şi democrat (deşi partidele alea de stânga şi centru le-aş rade de pe faţa pământului) dar nu prea înţeleg cum cineva poate să găsească un cusur unei organizaţii paşnice, prietenoase şi doritoare de bine ca Noua Dreaptă.

Eu nu cred în nici un caz că ar fi o organizaţie neofascistă. Ce nu mai poate o organizaţei să-şi ia ca siglă crucea celtică, să spună căteva cuvinte despre Zelea Codreanu, să bată câţiva pederaşti, să se îmbrace în negru sau verde, să se tundă zero şi să facă tabere de vară în stil paramilitar fără a fi imediat catalogată ca neofascistă? Ce dacă blogroll-ul lor conţine link-uri către asociaţii străine care cer lideri creştini totalitari în locul partidelor politice, expulzarea străinilor sau înarmarea pentru pace? Sunt doar vorbe! Joacă de copii de strană neprihaniţi…

Totuşi parcă ultimul gest a minunaţilor cruciaţi pentru cauza nemuritoare a României cu graniţe de la Atlantic la Pacific nu prea e in linie cu dreptul la liberă exprimare (de care beneficiază din plin pentru a-şi promova ideile) şi a politicii ecologiste de plantare a panseluţelor. Nici măcar un iepure paşnic ca mine nu poate să fie de acord cu urmărirea şi ameninţarea unui blogger cu ruperi de picioare la ceas de seară. Şi parcă până şi un iepure tolerant (deşi ungurii, ţiganii şi transvestiţii mă înfurie pur şi simplu) şi-ar dori să vină Ţepeş cel mult citat şi să scape odată ţara asta de extremişti.

Heil die Karotten!    

Anunțuri

5 comentarii so far
Lasă un comentariu

Tot nu sunt de acord cu iepurasii tai. Cultul original al iepurelui romanesc dateaza inca din 2002. Nihasa a aparut dupa, nu mai zic de blogul de fata 😛

Comentariu de krossfire

Ce sa spun? Suntem o familie mare… ne inmultim… Bunny Power!

Comentariu de iepurasul

post sub sigla „obiectiv vorbind” 🙂

Comentariu de aprozarnet

SECRETUL SABIEI DE FOC. Sau cum e cu putinţă Fenomenul Legionar (ISBN (10) 973-731-442-5; ISBN (13) 978-973-731-442-0)
– constituie, în fapt, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită a lucrării: Radu Mihai Crişan, Surâsul Legiunii. Sau cum înţeleg eu Legionarismul Românesc, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006;

[……………………………………………………………….]

Nu fiţi luptători fără să vă fi adaptat şi perfecţionat o tehnică a contactului cu Dumnezeu. O contactare a infinitului, cu ajutorul inimii smerite.(;) Învăţaţi ritmul larg al respiraţiei plantelor şi stelelor. Nu rămâneţi în respiraţia grăbită a fricii sau urii. Luaţi-vă zalele răbdării şi păcii interioare. Rugaţi-vă înainte de a porunci sau de a da sfaturi altora.

[……………………………………………………………….]

Mai mult, nu exclud absolut deloc, cel puţin ca ipoteză de lucru, posibilitatea ca însuşi Războiul al II-lea mondial să nu fi fost decât o imensă, perversă şi sângeroasă cacialma, etapă strategică a obţinerii mult-trâmbiţatei globalizări, adică a statului unic planetar.

[……………………………………………………………….]

Şi, fără a nega nici existenţa genocidului în masă asupra evreilor, nici rolul deţinut de Hitler în desfăşurarea lui, îţi redau întocmai, şi sub beneficiu de inventar, o suită de paragrafe pe care le găseşti în lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze şi ipoteze consemnate şi autentificate de Ion Coja pentru a se înţelege şi evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – aşa numindu-l unii – «Holocaustul din România». Iată-le: „În mediile interesate şi cât de cât informate asupra celor petrecute în anii aceia, circulă teorii şi teze care leagă chiar derularea Holocaustului de o complicitate evreiască, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese evreieşti.

[………………………………………………………………..]

Pot însă crede că, dacă Evreii ajunseseră stăpânii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit căreia Traian Boieru (şeful asasinilor fizici ai marelui savant Român) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat în Mişcare ca membru cu scopul de a o compromite, nu ţine deloc de domeniul fanteziei. Am amintit undeva că legionarismul, ca dealtfel orice este omenesc, nu are cum să nu fie suspus păcatului.

[…………………………………………………………………]
[Acest post a fost prescurtat de autorul blogului – am pastrat cateva elemente pentru a ilustra tipul de discurs, bold-urile sunt adaugate de autorul blogului si nu erau prezente in comment-ul initial]

Comentariu de Huxley

Draga Aldous,

Recunosc ca am citit cu interes cateva zeci din paginile pe care le-ai pus in comentariul tau. Chiar daca voi retine un citat de pa la inceputul lucrarii prezentate de tine sa nu crezi ca nu am parcurs cu atentie o importanta parte a cea ce ai scris.

Cred ca elementul cel mai relevant din comentariu din punctul meu de vedere este urmatorul citat: „Nu rămâneţi în respiraţia grăbită a fricii sau urii. Luaţi-vă zalele răbdării şi păcii interioare”. Cred ca acest citat spune totul despre atitudinea de umilinta pe care orice bun crestin trebuie sa o aiba in fata lui Dumnezeu, a creatiei lui Dumnezeu si a propriei persoane. Cred ca este gresit pentru un bun ortodox sa cultive ura. Invatamantul cel mare al lui Isus a fost: Cand cineva iti da o palma, intoarce si obrazul celalat.

In aceasta ordine de idei consider ca asa cum florile, muntii si campiile sunt creatii ale lui Dumnezeu, asa sunt si tiganii, evreii, masonii, comunistii sau bloggerii – facand cu totii parte din rasa umana, poate cea mai complexa creatie a lui Dumnezeu.

De aceea nu cred ca este o atitudine duhovniceasca sa ameninti pe oricine ci trebuie conform perceptelor Bibliei sa incerci sa aduci pace si intelegere intre oameni, sa-i ajuti pe cei nevoiasi si nu lasi ura si mania sa-ti intunece simturile.

In alta ordine de idei, lucrarea pe care ai adaugat-o in comentariu divagheaza mult prea mult dupa parerea mea neavizata, aruncand ipoteze, ca mai apoi sa le darame singura sarind de la Hitler, la masoni, la evrei, la purificarea genetica de multe ori cu paranteze fara rost.

Nu contest rolul istoric al Legiunii sau implicarea evreilor in inceputurile comunismului romanesc. Sunt sigur ca au existat multi legionari de buna credinta dar cert este ca au existat si derapaje extremiste deosebit de periculoase si cert este si ca in comunismul romanesc s-a trecut la o faza „nationalista” care a dus la indepartarea in proportie covarsitoare a evreilor din pozitiile cheie ale aparatului de partid. In plus consider ca ipotezele legate de organizarea holocaustului chiar de catre evrei sunt exagerate si bazate pe lucrari discutabile. Nu sunt de acord nici cu teza conform careia al doilea razboi mondial ar fi fost un pas constient catre globalizare. Razboiul a adus segregarea lumii si razboiul rece.

In fine toata discutia aceasta nu prea isi are rostul decat poate la nivel de istorici si cercetatori ai trecutului. Privirea noastra trebuie sa fie orientata spre prezent si viitorul pe care ar trebui sa-l construim cat mai pasnic si mai bine cu putinta si nu in urma la istoria care este inevitabil subiectiva.

Comentariu de iepurasul




Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s



%d blogeri au apreciat asta: